Please upgrade your browser to view

Optima

We've noticed you're using an outdated or unsupported browser. Please upgrade your browser or choose from one of the modern browsers listed above (Chrome, Firefox, Safari, IE9, IE10, IE11) in order to view our website. Thank you for your time and interest in our services.

RO
|
EN

News / 31 May 2014

Cum te face sportul un lider mai bun

Mi-a deschis o noua cale de comunicare cu oamenii si cred ca s-a dezvoltat mult mai usor o anumita cultura oganizationala

Care sunt lucrurile pe care le inveti atunci cand incepi sa practici un sport si le poti aplica, sub o forma sau alta, in mediul profesional, la propriul job? Daniel Mereuta conduce o companie de telesales si spune ca de patru ani, de cand a descoperit sportul si alergarea, stilul sau de leadership s-a transformat: a devenit un manager si un lider mai bun pentru echipa sa. 

Acum patru ani, Daniel Mereuta (34 de ani) a descoperit alergarea. A inceput sa practice acest sport cu regularitate, dupa un anumit program. De-atunci, familia lui – este casatorit si are o fetita – stie ca trei zile pe saptamana este plecat la alergare, in parc. S-a apucat de sport si pentru ca i-a fost descoperita o afectiune a zonei lombare, iar medicii i-au prescris miscare. A luat sfatul oarecum in serios: pana acum a alergat un ultramaraton, vreo 15 semimaratoane si crosuri si a participat la doua triatloane.

Odata cu acest stil nou de viata, Daniel a descoperit ca se intampla si altceva cu el: mai intai, devine o persoana mai disciplinata, apoi, ii inspira si pe altii si ii determina sa faca miscare. Prieteni si colegi de la birou, mai ales. „In acest moment, in compania pe care o conduc sunt cam 25 de colegi pe care i-am corupt la alergare. Mergem impreuna la curse, e ca un fel de teambuilding”, spune Daniel.

A observat apoi ca, odata ce a impartasit o pasiune comuna cu colegii de la birou, a inceput sa comunice mult mai bine cu ei, in general si pe toate proiectele dezvoltate in companie.

„Mi-a deschis o noua cale de comunicare cu oamenii si cred ca s-a dezvoltat mult mai usor o anumita cultura oganizationala”, explica Daniel.

Care ar fi totusi punctele comune dintre un sportiv si un manager? Si cum poti translata ceea ce traiesti in viata ta ca sportiv amator in viata ta de manager, de lider al unei echipe? In primul rand, si unul, si celalalt pornesc de la un obiectiv.

„Fie ca este vorba doar despre finalizarea cursei sau despre atingerea unui anumit timp, intotdeauna un alergator are un obiectiv pe care il decide inainte de cursa si apoi pe tot parcursul ei, tot ce face este in scopul atingerii acelui obiectiv”, spune Daniel.

Pentru a atinge acel obiectiv, avem nevoie de un plan.

„Ne pregatim pentru acel obiectiv, planificam schema de antrenament, de nutritie, pauzele, alegem echipamentul necesar si apoi incepem antrenamentul. Analizam si monitorizam progresul nostru, iar, cand vine ziua cursei, se intampla ca s-a modificat traseul: pantele sunt mai grele, parca nu mai putem tine ritmul. Si-atunci ce facem? Renuntam la cursa? Abandonam? Rareori! Regandim obiectivele, adaugam suplimente, ne hidratam mai bine, oricum ar fi, luam decizii si ne readaptam din mers.”

Toate acestea sunt etape necesare si in procesul de business, etape pe care orice manager le traverseaza: setarea de obiective, planificare, analiza, monitorizare, training, decizii, rezolvarea problemelor.

„Cred ca in orice training de specialitate, in orice manual de management intalnim aceste ingrediente absolut necesare jobului de manager. M-as incumeta sa spun ca, daca orice manager ar aborda misiunea sa ca pe o cursa de maraton, am avea manageri din ce in ce mai buni si mai eficienti. Si mai important poate, manageri de cursa lunga, care rezista, care merg mai departe si nu abandoneaza, indiferent de greutati”, subliniaza Daniel.

Acum, ideea nu este ca toti angajatii unei companii trebuie sa se apuce de alergat, dar ceea ce vrea Daniel sa sublinieze este ca un lider trebuie sa se gandeasca si la asta, la cum ar putea sa faca in fiecare zi ca oamenii cu care lucreaza sa ajunga la adevaratul lor potential. Iar asta se poate intampla si daca isi descopera pasiunile, acea pasiune care ii echilibreaza si ii face sa vibreze.

„Sunt manageri de echipe care considera ca jobul lor se limiteaza la activitatea profesionala a echipei lor si dincolo de asta nu mai e treaba lor. Oamenii nu se reseteaza intre 9 si 18; daca vrei sa ai oameni buni in echipa ta, trebuie sa-i ajuti, sa-i inspiri sa fie mai buni, sa le placa sa lucreze impreuna cu tine, sa se dezvolte. Stim deja, oamenii nu parasesc companii, ci parasesc oameni”, spune Mereuta.

El a stiut sa aprinda in colegii lui acea scanteie, si nu a facut-o doar prin virusarea cu sport. A iesit din microuniversul companiei si a facut ceva mai mult pentru cei din jur. Mai exact, s-a gandit sa puna noua pasiune pentru sport a oamenilor in slujba unor cauze sociale.

Asa a ajuns Mereuta sa initieze un proiect caritabil, „100 for Children“, ce are ca scop  strangerea de fonduri pentru finalizarea construcției unui centru social in Valenii de Munte, inceputa de Asociația ProVita anul trecut. Acest centru va facilita copiilor din comunitatea de la Valea Plopului accesul la continuarea studiilor liceale. Ideea proiectului presupune ca mai multi maratoniști și ultramaratoniști amatori sa uneasca in alergare, in mod simbolic, Bucureștiul de Valea Plopului, pe o distanța de 100 de kilometri.

Fondurile se strang prin intermediul unei platforme de fundraising, galantom.ro, fiecare participant avand o pagina personala pe care o promoveaza in rețelele sociale pentru a strage fonduri prin donații online.

Peste 40 de alergatori s-au inscris in acest proiect, iar donatiile stranse pentru copiii de la Valea Plopului sunt (deocamdata) in valoare de 33.000 de lei. Daniel Mereuta a alergat si el, alaturi de ceilalti maratonisti, colegi si prieteni, 100 de kilometri in cadrul acestui proiect.

Nu este prima actiune caritabila pentru copiii de la Valea Plopului: Daniel si-a implicat colegii inca din 2007 in acest proiect de lunga durata – au plantat acolo copaci, au finalizat cateva case sociale in care locuiesc copii, au ridicat o sera de legume.

Daniel are acum peste 20 de colegi care au terminat pentru prima oara un semimaraton si alearga in mod constant. Unii se pregatesc deja de maraton. Spune ca nu a observat o scadere in performanta lor profesionala de cand viata lor s-a imbogatit cu aceasta componenta sportiva. Ba dimpotriva. Colegii lui sunt mai energici la birou si chiar mai motivati, iar aceasta se traduce intr-o echipa eficienta.

Sursa: http://www.cariereonline.ro/articol/cum-te-face-sportul-un-lider-mai-bun